ŞTIRI SIBIU – REGIONAL – ARGEŞ – Activităţi ale IJP

0
510

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 27 de permise de conducere și au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Conducea fără drept

În ziua de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au depistat o femeie de 26 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe D.C. 228A, pe raza localității Coșești, fără a poseda permis de conducere.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredințat de un bărbat de 31 de ani, din Coșești, ce se afla în autoturism în momentul depistării.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335, alin. 1 și alin. 3 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

  •  

Conduceau sub influența alcoolului

În ziua de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Albeștii de Argeș, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității Valea Iașului, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

  •  

În ziua de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 42 de ani, din Rucăr, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

  •  

Conducea fără drept și sub influența alcoolului

În noaptea de 13 spre 14 martie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 26 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism, pe strada Calea București, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

  •  

Activități de verificare a organizării pazei

În ziua de 13 martie a.c., polițiștii compartimentelor Sisteme de Securitate din cadrul Secțiilor 1 și 3 Poliție Pitești, Poliției Municipiului Curtea de Argeș, precum și Poliției Orașului Topoloveni și ai secțiilor de poliție rurală arondate, au acţionat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, prin verificarea modului de organizare cu privire la manipularea, depozitarea și transportul valorilor monetare și respectarea normelor de lucru interne.

Totodată, la unitățile asigurate cu pază umană, a fost verificat modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu cu privire la respectarea consemnul general și particular, precum și modul de îndeplinire a obligațiilor specifice de către furnizorii de servicii de securitate private.

Polițiștii au efectuat controale la 32 de societăți comerciale, stații de alimentare cu carburanți, totodată fiind efectuate verificări ale timpului de intervenție și modului de îndeplinire a obligațiilor specifice, de către prestatorii de servicii de monitorizare și intervenție.

În urma verificărilor, au fost constatate nereguli la 4 dintre obiectivele verificate, constând în aceea că măsurile stabilite prin analiza de risc la securitatea fizică nu erau implementate, fiind stabilite termene de remediere, urmând ca după expirarea acestora, polițiștii să revină pentru verificări.

Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 333/2003 și H.G. 301/2012.

La toate obiectivele s-a procedat la instruirea operatorilor de valori monetare cu privire la manipularea, depozitarea și transportul acestora, precum și respectarea normelor de lucru interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.