ŞTIRI SIBIU – LOCAL – Acţiuni ale IJP

0
171

Cercetată penal după ce ar fi pretins că este refugiată din Ucraina pentru a primi bunuri din donații

În seara zilei de 13 martie a.c., în jurul orei 18,00, la sediul Poliției Municipiului Sibiu, un sibian, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina,  a reclamat faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 12,00, o femeie necunoscută s-ar fi prezentat la un punct de colectare din municipiul Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Kiev-Ucraina, l-ar fi determinat pe organizator să-i doneze mai multe bunuri alimentare și nealimentare.

În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500 de lei, constând în bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare, a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Cercetați penal pentru tâlhărie calificată

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 18,45, o femeie a sesizat Poliția Municipiului Sibiu în legătură cu faptul că, în timp ce se afla în spatele unui imobil de pe Aleea Iasomiei din municipiu, împreună cu un prieten, două persoane necunoscute, de sex masculin, cărora intenționau să le vândă un telefon mobil, le-ar fi pulverizat spray paralizant în zona feței după care le-ar fi sustras telefonul mobil, fugind într-o direcție necunoscută.

La fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de polițiști, cei doi presupuși agresori fiind depistați în scurt timp. S-a constatat că este vorba despre doi sibieni în vârstă de 16, respectiv 18 ani.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, față de cei doi sibieni fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

La data de 13 martie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus plasarea celor doi presupuși autori ai faptei sub măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Alcool la volan

 La data de 11 martie a.c., în jurul orei 17,30, pe DJ 106A, în afara localității Rășinari, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Rășinari. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 22,00, în localitatea Rășinari, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către o sibiancă în vârstă de 47 de ani.

Testarea alcoolscopică a femeii a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătoarea auto fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.