Ştiri Sibiu – BĂRBAT DIN TOMȘANI REȚINUT DE POLIȚIȘTI

0
351

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 30 de ani, din Tomșani, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infarcțiunii de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În seara de 1 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliției Rurală Măldărești au fost sesizați prin 112, de o femeie, de 30 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un bar din comuna Tomșani a fost amenințată de un bărbat.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un bărbat, de 30 de ani, care se afla în stare avansată de ebrietate și care a dorit să comande și să consume băuturi alcoolice, de la bar, a fost refuzat de către barman, moment în care acesta a plecat spre domiciliu de unde a luat un motoferăstrău.

Bărbatul s-a întors la bar, a pornit motoferăstrăul și a început să o amenințe pe apelantă, creându-i astfel o stare de temere.

La data de 2 mai a.c., în urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 30 de ani, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Bărbatul a fost încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.