Sfârșit de săptămână în siguranță alături de jandarmii montani sibieni

0
14

În perioada 26-28 aprilie 2024, jandarmii montani sibieni vor fi alături de turiști în stațiunile Bâlea și Păltiniș și vor desfăşura activități de informare cu privire la regulile care trebuie respectate în zona montană, fiind pregătiţi să acorde sprijin persoanelor aflate în dificultate.

Pentru a evita producerea unor situații neplăcute, jandarmii montani le recomandă turiștilor:

  • să se echipeze corespunzător zonei montane;
  • să nu se aventureze pe traseele turistice după lăsarea întunericului și fără echipamentul adecvat;
  • să folosească doar traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
  • să respecte prevederile legislației în vigoare în ceea ce privește activitatea de picnic;
  • totodată, pentru siguranța cetățenilor, este necesar ca atunci când întâlnesc animale sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni, motiv pentru care menționăm importanța conștientizării pericolului la care se pot expune prin astfel de acțiuni. 

Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor montani, în mod direct sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Jandarmii montani sibieni sunt permanent la datorie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.