Sibiu – Acţiuni ale IJP

0
200

Reținut și cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 02,30,în localitatea Apoldu de Sus, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Jina.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În plus, s-a stabilit că autoturismul pe care bărbatul îl conducea este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals, aparținând unui alt autovehicul.

Față de persoana în cauză polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Din nou, alcool la volan

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 09,30, pe DN 7, în localitatea Tălmaciu II, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 56 de ani, domiciliat în satul Tălmăcel, testarea sa alcoolscopică rezultând într-o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Scutul Pădurii

În cursul zilei de 7 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Orlat au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a activităților ilicite din domeniul silvic.

Cu această ocazie, în jurul orei 18,30, pe raza localității Săliște, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 43 de ani în timp ce transporta cantitatea de 2,5 mc material lemnos, esență salcâm, fără a deține documente de proveniență.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Valea Frumoasei Săliște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.