Ştiri Sibiu – Regional – Vâlcea – ACȚIUNE PE LINIE RUTIERĂ

0
262

Polițiștii rutieri vâlceni au acționat la nivelul întregului județ, în perioada 29-30 martie a.c., pentru combaterea încălcării normelor rutiere de către bicicliști.

Polițiștii au acționat în vederea asigurării deplasării în siguranță a tuturor participanților la trafic și prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul abaterilor rutiere săvărșite de bicicliști.

În urma activităților desfășurate polițiștii rutieri au constatat mai multe nereguli fiind aplicate 153 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, din care 55 au fost aplicate bicicliștilor care nu au respectat normele rutiere, valoarea sancțiunilor fiind de peste 32.000 lei.

De asemenea, polițiștii au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce 11 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.

  •  

Recomandările polițiștilor rutieri vâlceni pentru bicicliști:

1. Nu transportaţi şi nu tractaţi obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic.  

2. Echipaţi-vă corespunzător bicicleta! Este necesar ca aceasta să aibă în dotare un dispozitiv de frânare eficace, cu sistem adecvat, funcţional, de direcţie şi cu sistem de avertizare sonoră. 

3. Bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în faţă, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare.

4. Totodată, bicicleta trebuie dotată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu. 

5. Recomandăm bicicliştilor să poarte cască de protecţie omologată, iar în mod obligatoriu, pentru a putea fi observaţi de ceilalţi participanţi la trafic, să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante mai ales pe timp de vreme rea sau pe timpul nopţii.  

6. Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere participanţilor la trafic care au acest drept.  

7. Asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre în trafic.  

8. Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană, câte unul.  

9. Când circulaţi pe bicicletă, nu traversaţi strada pe trecerile pentru pietoni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.