ŞTIRI SIBIU – NAŢIONAL – Lucrările de întreținere și reparare a drumurilor publice trebuie realizate cu drumarii CNAIR, nu cu firme private!

0
233

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” solicită ca lucrările de întreținere și reparare a drumurilor naționale și autostrăzilor să fie realizate de către propriii angajați, în regie proprie, nu în baza unor contracte, cu firme private, a căror angajați sunt uneori neexperimentați.

Sperăm că ministrul Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, va soluționa favorabil solicitările sindicatului și va angaja muncitori, deservenți de utilaje, respectiv va aloca va aloca buget pentru achiziționarea de utilaje pentru a face în regie proprie lucrările de reparații suprafețe degradate (plombări), colmatări, reparații ziduri de sprijin, întreținere podețe, decolmatări și desfundări șanțuri și camere de cădere, întreținerea mijloacelor pentru siguranța circulației, semnalizare rutieră verticala și orizontala și a parapetelor direcționali etc.
Față de investiții de alta natură, infrastructura rutieră trebuie să primească periodic lucrări ce au menirea de a consolida structurile proiectate inițial (din cauza depășirii duratei de exploatare luată în calcul, cât și a influentei agenților atmosferici).
Lucrările de întreținere curentă fac obiectul de activitate al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar acestea se fac cu muncitori. Numărul muncitorilor de la Districtele de drumuri a scăzut foarte mult în ultimii ani, ajungând la 42% din totalul personalului companiei. Acest lucru s-a întâmplat în detrimentul drumurilor care nu pot fi întreținute cu un număr mic de muncitori și fără uneltele și utilajele necesare. De suferit au inclusiv participanții la trafic care își strică mașina pe drumurile din România.
Spre exemplu, Transfăgărășanul, care pe sectorul cuprins între Bâlea Lac și Vidraru are 4 tunele, 394 podețe, peste 30 poduri și peste 20.000 metri de ziduri de sprijin, a ajuns să fie întreținut de 8 muncitori, un deservent de utilaj și 2 șefi de district.
În trecut se făceau toate lucrările de întreținere în regie proprie, cu propriii salariați și cu utilajele din dotare. De asemenea, Districtele erau dotate cu buldoexcavator sau încărcător, tractor, cilindru compactor, topitor de bitum, betoniera, iar fiecare județ, respectiv secție de drumuri, avea 2-3 stații pentru prepararea mixturilor asfaltice, trusă pentru tratamente asfaltice și mașină de marcaj. Mai toate acestea au fost externalizare, mai exact predate pe nimic, firmelor desprinse din Administrația Drumurilor, ca mai apoi compania să realizeze că tot mai bine și mai ieftin se execută lucrările în regie proprie. Timid, au început sa achiziționeze utilaje specifice lucrărilor de drumuri și angajații CNAIR văd pe ici, pe colo, cum mai apare câte un utilaj, dar nu este de ajuns!
Este necesar să se stabilească o egalitate între cerințe și resurse
Sindicatul consideră că trebuie făcut un program sustenabil, atât în ceea ce privește politica de personal, prin angajarea de muncitori la nivelul necesar, cât și pentru dotarea tuturor districtelor cu minimul utilajelor specifice lucrărilor de întreținere curentă.
Este păcat să încheiem contracte de întreținere cu firme private care au salariați neexperimentați și să plătim sume mari acestora din bugetul companiei când toate aceste activități de întreținere și reparații pot fi făcute cu salariații proprii și cu utilajele noastre.
Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” semnalează că motiv în plus pentru a face întreținerea în regie proprie este și calitatea slaba a lucrărilor executate cu terți, respectiv sumele exorbitante plătite!

Birou presă – Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.