Ştiri Sibiu – La data de 29.03.2022 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, ca urmare a formulării două denunţuri înregistrate la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu.

0
146

Din cercetările efectuate s-au reţinut următoarele:

În fapt, s-a reţinut că în perioada martie 2022 – mai 2022, o persoană de sex masculin în vârstă de 68 de ani, având calitatea de medic în cadrul Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, a pretins şi primit de la 6 pacienţi sume de bani în cuantum total de 1100 de lei, precum şi prestări de servicii întreţinere spaţii verzi, dar şi produse alimentare şi băuturi alcoolice, toate remise cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de îndeplinire a actului medical.

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 29.03.2022, s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită, extinzându-se apoi urmărirea penală prin mai multe ordonanţe din data de 25.07.2022 cu privire la noi fapte de corupţie.

Prin ordonanța  procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 01.08.2022, s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale față de suspect.

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 03.08.2022 s-a dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore.

În continuarea comunicatului din data de 03.08.2022, facem cunoscut faptul că prin ordonanţa procurorului din data de 04.08.2022 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul având calitatea de medic în cadrul Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Prin ordonanţa procurorului din 04.08.2022, faţă de inculpatul medic în cadrul Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04.08.2022, până la data de 02.10.2022 inclusiv, urmând ca în acest interval inculpatului să îi revină următoarele obligaţii:

  1. să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sau la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu ori de câte ori este chemat;
  2. să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sau Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu cu privire la schimbarea locuinţei;
  3. să se prezinte la Poliţia Municipiului Sibiu, instituţie desemnată cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
  4. să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
  5. să nu se aproprie şi să nu comunice în nicio cale, direct sau indirect, cu persoanele care au formulat denunţurile , cu martorii sau cu membrii familiilor acestora;
  6. să nu se deplaseze în incinta Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu şi să nu exercite funcţia de medic în cadrul Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu;
  7. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu au beneficiat şi de sprijinul I.G.P.R. – Brigada Operaţiuni Speciale Alba Iulia şi I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.       

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.