Începând cu data de 03.10.2022, Direcția de Asistență Socială Sibiu primește cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece 2022- 2023 și a suplimentului pentru energie.Aceste două tipuri de ajutor pot fi acordate cumulat persoanelor singure, ale căror venituri nu depășesc 2.053 de lei, precum și familiilor al căror venit pe membru de familie nu depășește 1.386 de lei.
- Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă utilizatorilor de energie termică, energie electrică, gaze naturale sau lemne şi combustibili petrolieri, în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, dar nu mai mult de 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei/lună pentru energie electrică și 320 lei/lună pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, fără a depăși însă valoarea totală a consumului facturat.
Ajutorul pentru încălzire se scade automat din valoarea facturii care atestă consumul lunar – adică acești bani nu vor fi acordați în mână beneficiarilor, ci direct furnizorilor de utilități. Excepție face contravaloarea ajutorului pentru încălzire cu combustibili solizi și/sau petrolieri care se va plăti direct titularului de către Direcția de Asistență Socială.
Ajutorul se acordă o singură dată, pentru o perioadă de maxim 5 luni, cuprinsă între data de 1 noiembrie 2022 și data de 31 martie 2023.
Cererile pentru întreg sezonul rece, noiembrie 2022 – martie 2023, se primesc până în 14 octombrie. Dacă cetățenii îndeplinesc criteriile pentru a primi acest ajutor pe parcursulsezonului rece, aceștia pot depune actele, dreptul la acest sprijin financiar urmând să se constituie după cum urmează:
- începând cu luna depunerii cererii, dacă documentele s-au depus pânăîn data de 20 a lunii respective;
- începând cu luna următoare, în cazul depunerii cererii după data de 20 a lunii;
- începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.
- Suplimentul pentru energie
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe toată perioada anului, tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinţei, dar şi familiilor şi persoanelor singure, care nu au stabilit acest drept şi ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiei), sau până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure).
În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului va fi de 70 lei/lună. Acest sprijin financiar poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzire, acestea acordându-se cumulativ.
PRECIZARE IMPORTANTĂ:Nu au dreptul sa beneficieze de ajutor pentru încălzirea locuinței familiile sau persoanele singure care dețin în proprietate unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței (pe care le puteți consulta aici: https://e-administratie.sibiu.ro/cmsSE/acte-necesare-primaria-sibiu/ajutorul-pentru-incalzirea-locuintei-cu-gaze-naturale-energie-termica-energie-electrica-lemnesau la sediul Direcției de Asistență Socială de pe bulevardul Victoriei).
Actele necesare:
Formularele pot fi descărcate de pe pe site-ul D.A.S Sibiu AICIși de pe portalul E-Administrație, AICI. Acestea se găsesc și tipărite la sediul instituției din Sibiu, B-dul Victoriei, nr. 1-3, camera S2, începând cu data de 03.10.2022 – în programul de lucru: luni-joi, între orele 08.00 – 15.00, iar vineri între orele 08.00 – 12.00.
Cererea-declarație pe propria răspundere însoțită de actele doveditoare, se depun onlinela adresa de e-mail venit.minim@sibiu.ro, pe portalul E-administrațieAICIsaula sediul Direcției de Asistență Socială Sibiu, din Sibiu, B-dul Victoriei 1-3, cam. S2.