Biciclist transportat la spital, în Dumbrăveni
La data de 4 mai a.c., în jurul orei 18,30, în orașul Dumbrăveni, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Cuza Vodă, un localnic în vârstă de 78 de ani s-a dezechilibrat și a căzut.
Biciclistul a fost transportat la spital conștient, testarea sa alcoolscopică indicând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Mediaș, unde s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii acestui incident.
Conducere fără permis și încredințare
La data de 4 mai a.c., în jurul orei 19,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Graia de Sus.
La volan a fost identificat un minor în vârstă de 13 ani, localnic.
Autoturismul i-a fost încredințat minorului de către fratele acestuia, în vârstă de 36 de ani, tot din municipiul Mediaș.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv încredințare.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.