Ştiri Sibiu – 100 de euro cu titlu de mită unui funcţionar din cadrul Urbana

0
159

Prim procuror Veştemean Ion, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: 

Ca urmare a formulării unui denunț la data de 27.10.2022, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) Cod Penal, raportat la art. 6 Legea nr. 78/2000, republicată. 

Din cercetările efectuate sau reţinut următoarele

La data de 27.10.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, au realizat o activitate de prindere în flagrant a unei persoane fără calitate specială, care a dat suma de 100 de euro cu titlu de mită unui funcționar public din cadrul S.C. Urbana S.A., societate având ca obiect de activitate administrarea fondului locativ al municipiului Sibiu. Suma de bani a fost dată cu scopul ca funcţionarul să îndeplinească un act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv să nu constate neregulile din cuprinsul dosarului de repartizare a locuinței sociale. 

Funcționarul public din cadrul S.C. Urbana S.A. a sesizat fapta agenților din cadrul DGA – Serviciul Judetean Anticoruptie Sibiu, care, împreună cu procurorul de caz, s-au deplasat la sediul S.C. Urbana S.A. şi au procedat la constatarea flagrantului. 

Persoana a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) Cod penal. 

Prin ordonanța procurorului din data de 27.10.2022 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect sub aspectul săvârşirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod Penal, raportat la art. 6 Legea nr. 78/2000, republicată. 

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupție Sibiu. 

Precizăm etapa procesuală a efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de persoană, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, nu poate în nicio situaţie înfrângă principiul prezumției de nevinovăție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.