Primăria Sibiu a parcurs și ultima etapă în proiectul de amenajare a Complexului pentru sport, agrement și ecoturism Gușterland: a semnat contractul pentru execuția lucrărilor cu asocierea CON-A Operation SRL Sibiu &Ischia SRL Galați&SubmitSRL Iași.
“Obiectivul va pune în valoare o zonă utilizată foarte puțin– Dealul Gușteriței. Sibienii, împreună cu care am denumit acest Complex, vor avea la dispozițieastfel un nou spațiu pentru agrement și mișcare, la 15 minute de centrul orașului. Concret, aici sibienii vor putea să facă sport, să facă plimbări pe jos sau cu bicicleta sausă se relaxeze în zonele generoase care vor fi amenajate pentru cei mari, dar și pentru cei mici. Va fi o zonă pentru toată familia.Subliniez că întregul proiect va fi amenajat cu respectarea și protejarea cadrului natural în care va fi creat.”(Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Următoarele 3 luni sunt rezervate realizării proiectului tehnic, iar ulterior, pe parcursul a 12 luni constructorul va amenaja:
- O instalație tip sanie de vară, funcțională în orice sezon, cu o lungime de minim 1.600 de metri, cu urcare și coborâre
- O pârtie de schi și tubing pe suprafață sintetică. Pârtia de schi va fi dedicată în primul rând celor care învață să schieze și va avea o lungime de aproximativ 230 de metri, urmând să fie dotată și cu o instalație pentru transportul persoanelor de tip baby-lift. De asemenea, se vor amenaja cel puțin 3 pârtii de tubing.
- Două tiroliene, fiecare cu câte 3 linii de cablu dedicate celor mari și 4 minitirolienepentru cei mici, cu vârste între 4 și 12 ani. Una dintre tiroliene va fi adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilități.
- Un pavilion multifuncțional, amenajat într-o clădire modulară cu parter și etaj și minim 700 de metri ca suprafață utilă, unde se vor amenaja zone de relaxare indoor și o terasă exterioară, fiind echipată și pentru dezvoltarea altor facilități.
- O zonă de popas turistic și amenajarea peisagistică a acesteia.Suprafața de 2.000 mp va fi dotată și cu foișoare de relaxare din lemn, dotate cu bănci și mese
- O zonă de spații de joacă, inclusiv un turn de aventură
- O terasă panoramică și un loc de odihnă și relaxare în zona Turnului Falkenhaynpe o suprafață de minim 1000 mp
- O parcare tip park&ride cu 300 de locuri, 5 stații de încărcare a vehiculelor electrice și alte 5 stații de încărcare pentru biciclete sau trotinete electrice. Parcarea va fi situată pe strada Salcâmilor și va avea un sistem de acces digital.
- Un traseu pentru biciclete cu o lungime de 3000 metri, cu o suprafață naturală, din pietriș stabilizat
- Un traseu pietonal pentru accesul în zona Turnului Falkenhayn cu o lungime de 750 de metri, pe care se vor planta cel puțin 60 de arbori din specii cu coronament bogat care să confere umbră pe termen lung.
Întreaga zonă va fi dotată cu coșuri de gunoi, bănci și cișmele cu apă potabilă. Proiectul include și un sistem de supraveghere video, hotspot-uri Wifi, precum și iluminat public ecoeficient șiun sistem integrat de ticketing și control acces. De asemenea, se vor instala indicatoare de semnalizare și orientare.
Valoarea contractului de lucrări este de 54,87 de milioane de lei. Pentru această investiție Primăria Sibiu va depune un proiect pentru obținerea finanțării europene nerambursabile prin Programul Regiunea Centru, după ce se finalizează proiectul tehnic.