SIBIU – Acţiuni ale IJP Sibiu

0
89

Reținuți și cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată

La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi bărbați, în vârstă de 20, respectiv 22 de ani, din Marpod, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, cei doi sunt bănuiți că, la data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 02,15, în timp ce se aflau pe strada Semaforului din municipiul Sibiu, l-ar fi agresat pe un bărbat și i-ar fi sustras suma de 1.600 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Cercetat penal pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 00,45, în localitatea Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cimitirului de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Cristian.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.