marți, noiembrie 30, 2021
AcasăLOCALSIBIU - Acţiuni ale IJP

SIBIU – Acţiuni ale IJP

spot_img

Conducere fără permis

La data de 2 iulie a.c., în jurul orei 02,30, în municipiul Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Paltinul de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ocna Sibiului.

Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

TRAFIC RUTIER ÎN SIGURANȚĂ

Întrucât condiţiile meteo pun la grea încercare abilităţile şi răbdarea participanţilor la trafic, îndeosebi ale conducătorilor de autovehicule,  insistăm asupra adoptării de către toate categoriile de persoane (şoferi, pietoni, biciclişti, motociclişti) a unei conduite  preventive pe drumurile publice. Deplasarea poate fi sigură numai dacă sunt respectate întru totul regulile elementare şi obligaţiile legale privitoare la circulaţia rutieră.

Le reamintim, astfel, conducătorilor auto:

  • Să respecte regimul de viteză impus pe tronsonul de drum;
  • Sa reducă viteza de deplasare în condiţii de carosabil ud, ploaie, pe drum în curbă cu vizibilitate redusă;
  • Să se asigure temeinic înainte de efectuarea manevrei de depăşire şi să execute manevra numai în locurile unde aceasta este permisă;
  • Să păstreze distanţa de siguranţă faţă de autovehiculul care se deplasează în faţă;
  • Să se asigure, înainte de a pleca în călătorie, că sistemele de frânare şi iluminare, semnalizare sunt funcţionale;
  • Să nu se urce la volan după ce, în prealabil, au consumat băuturi alcoolice;
  • Să nu conducă autovehicule în stare avansată de oboseală.

O categorie expusă din punct de vedere al siguranţei în trafic o constituie pietonii, care, de cele mai multe ori, traversează strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, provocând accidente de circulaţie care puteau fi evitate cu responsabilitate,  atenţie şi conştiinţa grijii faţă de sine.

Informăm, pe această cale că:

– Pietonii sunt obligaţi sa se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când si acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi sa circule cât mai aproape de marginea din partea stânga a parţii carosabile, în direcţia lor de mers. 

–  Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

– Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la coltul străzii, numai după ce s-au asigurat ca o pot face fără pericol pentru ei si pentru ceilalţi participanţi la trafic.

– Pietonii surprinşi si accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poarta întreaga răspundere a accidentarii lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.         

spot_img
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

spot_img

Recent Comments

Vultureanu Bogdan on Viteza face victime
Alexandru on NU luati teapa!
Johnf551 on Donatii pentru spital
Sofia Esguerra Sorea on Cursuri de romana pentru straini
Leonor on Jocul de acasa