Seniorii de la UAMS Săliște au confecționat coronițe de Crăciun

0
67

Coronițele de Crăciun confecționate vor împodobi pe toată perioada sărbătorilor de iarnă saloanele bunicilor, iar în sufletele celor care au participat vor rămâne întipărite momentele emoționante de conectare autentică cu povești și amintiri din copilărie, acorduri dulci de colinzi, mireasma și aromele cozonacilor.

Dorim să adresăm pe această cale reprezentanților și angajaților companiei Bearing Point calde mulțumiri pentru colaborarea eficientă și de succes dintre instituțiile noastre, colaborare care a dat rezultate remarcabile de-a lungul timpului; bunicii îi așteaptă de fiecare dată cu mare drag pe prietenii lor mai tineri! Evenimentele realizate împreună sunt speciale, tinerii participanți au reușit să aducă întotdeauna zâmbete, bucurie și bunăstare în sufletele bunicilor noștri. Apreciem eforturile depuse și suntem încântați de această colaborare pe care ne-o dorim de lungă durată. Vă mulțumim că existați, sunteți întotdeauna bineveniți la noi. Vă urăm un Crăciun magic, sănătate, bucurii și împliniri și Sărbători Fericite!” este mesajul de mulțumire adresat angajaților companiei Bearing Point de către Alexandru Chera, director la Unitatea de Asistență Medico-Socială Săliște.

Așa cum se întâmplă de fiecare dată, aceste activități aduc beneficii importante atât bunicilor cât și tinerilor care participă: stimulare psiho-senzorială, socializare și inter-cunoaștere, destindere și relaxare, rememorarea unor amintiri dragi din copilărie, perpetuarea tradițiilor și a valorilor românești și creștine, facilitarea legăturilor dintre generații, activarea implicării sociale și a spiritului de întrajutorare și nu în ultimul rând diminuarea sentimentelor de izolare și devalorizare resimțite de seniorii instituționalizați”, punctează Cătălina Mărginean, psiholog clinician în cadrul Unității de Asistență Medico-Socială Săliște

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.