Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ilie Micu” prezintă prima expoziţie de pictură inspirată din FITS

0
78

Elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Ilie Micu” prezintă la Biblioteca Judeţeană ASTRA, prima expoziţie de pictură, cu lucrări realizate în timpul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS). Expoziţia se numeşte “Jurnal de spectator” şi conţine primele 41 de lucrări, realizate în timpul spectacolelor de la FITS 30.

Vernisajul expoziţiei a avut loc luni seara, la parterul Bibliotecii Judeţene ASTRA, Corpul B. “Astăzi este o zi de sărbătoare pentru noi, pentru fiecare membru al echipei Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu. Vreau să-i felicit pe toţi aceşti tineri talentaţi, pe toţi copilaşii, vreau să-i felicit pe părinţii lor care îi sprijină necondiţionat. Vreau să vă spun că în cadrul Festivalului „Şanselor tale” ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 13, ne bucurăm să fim alături şi să-i avem alături de noi pe câţiva dintre cursanţii cursului de pictură şi grafică, care sunt de fapt colegii noştri şi ne-au încântat privirile cu cele mai reuşite picturi. Anul acesta, spre bucuria noastră am avut oportunitatea să participăm la Festivalul Internaţional de Teatru (FITS) ediţia cu numărul 30. Şi vreau să salut prezenţa în mijlocul nostru a domnului Dan Bartha, coordonator evenimente outdoor din cadrul FITS 2023. Vreau să-i mulţumesc domnului Constantin Chiriac pentru oportunitatea pe care ne-a oferit-o anul acesta. Vreau să le mulţumesc şi colegilor mei, Lavinia şi Cătălin pentru că sunt foarte aproape de colegii noştri, tinerii pictori”, a declarat managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, Alina Pinca.

Prezent la vernisaj, Dan Bartha, coordonatorul evenimentelor din aer liber de la FITS a precizat că „a fost o bucurie şi o provocare inedită” prezenţa elevilor Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, care au pictat şi au desenat în timpul spectacolelor de la Sibiu. „Chiar a fost o bucurie şi o provocare inedită, la care am accesat cu toţii şi ne bucurăm foarte tare să vedem rezultatele acestei munci. ÎI voi încuraja pe toţi voluntarii din festival să vină să vadă toate lucrările eu am înţeles că este doar un prim pas, vom continua colaborarea şi vă aşteptăm şi anul viitor cu mare drag”, a spus Dan Bartha.

Expoziţia „Jurnal de spectator” se poate vedea până în 30 noiembrie. De asemenea, invităm sibienii și la spectacolul nostru de miercuri, 22 noiembrie, de la ora 16:00 la Sala Thalia și la cel de vineri, 24 noiembrie, de la ora 16:00 la FDGR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.