O săptămână plină de evenimente la Școala Populară de Arte

0
63

Continuăm șirul evenimentelor din cadrul Festivalului Șanselor Tale ediția a XIII-a și vă așteptăm să ne fiți alături și în această săptămână la următoarele evenimente, unde vor participa cei mai talentați elevi ai Școlii Populare de Arte. Precizăm că în acest an s-au împlinit 70 de ani de la înființare, astfel toate evenimentele organizate pe parcursul acestui an au fost dedicate acestei aniversări.

Luni, 20 noiembrie, vă așteptăm la FDGR, în Sala Oglinzilor, de la ora 16:00, la spectacol. Simultan, Biblioteca Astra găzduiește un alt spectacol începând cu ora 16:00, în corpul B, foaier, urmat la ora 17:00 de vernisajul expoziției cu tema „Jurnal de spectator” care este compusă din lucrările cursanților de la secția de pictură și grafică realizate la spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția cu numărul 30.

Miercuri, 22 noiembrie, de la ora 16:00, vă invităm la Sala Thalia, la spectacol, iar vineri, 24 noiembrie, de la ora 16:00, încheiem seria de evenimente cu un spectacol artistic la FDGR. Intrarea este liberă la toate evenimentele, vă așteptăm cu drag!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.