Cred că mi-am îndeplinit mandatul. Dacă lucrurile sunt văzute altfel, sunt gata să plec

0
479

Conform mediafax.ro, Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, miercuri, întrebat despre înlocuirea sa din funcţie, că nu i s-a făcut niciun reproş în chestiuni concrete şi că el crede că şi-a îndeplinit mandatul, dar dacă lucruriole sunt ”văzute obiectiv altfel”, este ”gata să plece”.El a mai spus că, oficial, nu i s-a cerut demisia din funcţie.”Oficial, nu mi s-a cerut o asemenea demisie din partea premierului. Dacă mandatul meu ca ministru al Justiţiei a corespuns mandatului iniţial, preluat acum doi ani de zile, şi anume de a avea un raport de ţară mult mai bun decât până acum, de a contribui la creşterea încrederii în actul de justiţie, dacă ministrul Cazanciuc a făcut ceea ce legea îi permite să facă, această evaluare poate fi făcută de premier, poate fi făcută de Guvern şi dacă nu corespunde mandatului iniţial, evident că sunt gata să plec. Nimeni nu este de neînlocuit. Nu am avut asemenea discuţie cu premierul până în prezent”, a declarat Cazanciuc, la ieşirea de la şedinţa CSM, întrebat dacă i s-a cerut demisia din funcţia de ministru al Justiţiei.Robert Cazanciuc a mai spus că nu i-a fost făcut niciun reproş pe chestiuni concrete şi că el crede că şi-a îndeplinit mandatul.”Nu mi-a făcut nimeni un reproş în chestiuni concrete. Eu cred că mi-am îndeplit mandatul şi asta este o evaluare evident obiectivă, dar dacă lucrurile sunt văzute obiectiv altfel, sunt gata să plec”, a adăugat ministrul Justiţiei.Acesta a subliniat că nu a avut o discuţie cu premierul referitoare la evaluarea activităţii sale de ministru, dar că va avea o astfel de discuţie ”probabil astăzi sau mâine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.