Cercetat penal pentru înșelăciune, un bărbat a fost reținut

0
20

La data de 14 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Bihor, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Persoana în cauză este bănuită că, la data de 1 februarie a.c., pe strada Lungă din municipiul Sibiu, sub pretextul că este medic rezident, l-ar fi abordat pe un sibian în vârstă de 75 de ani căruia i-ar fi spus că dorește să-i ofere diverse bunuri, produse electronice, unele ca și cadou, altele contra cost.

Astfel, l-ar fi convins pe sibian să-l conducă la domiciliu și să-i ofere aproximativ 1.000 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.