Au fost reluate lucrările la DJ 141C

0
22

Au fost reluate lucrările la DJ 141C, limită județ Alba – Broșteni – Bogatu Român – Dealul Bogatului, prin care se reabilitează atât cei 10,5 km de șosea, cât și podul de peste Secaș din localitatea Broșteni, după ce șantierul a fost suspendat pe perioada iernii. De beneficiile drumului modernizat se vor bucura locuitorii din cele două localități sibiene, cât și cei care folosesc acest drum în direcția Cenade, județul Alba.

Se toarnă primul strat de asfalt pe tronsonul dintre Broșteni și Bogatu Român, iar în Dealul Bogatului se fac lucrări de consolidare a terenului, prin montarea de grinzi și piloți forați. Gradul de realizare al investiției se apropie de 80%, în condițiile în care ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în urmă cu un an de zile. Pentru această lucrare, Consiliul Județean Sibiu a obținut finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” în valoare de 37,1 milioane lei, la care a adăugat o contribuție de 250.000 lei din bugetul propriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.