ACŢIUNI ALE IJP SIBIU

0
152

Cercetați penal pentru tâlhărie calificată, reținuți de către polițiști

La data de 24 octombrie a.c., doi tineri au fost arestați preventiv, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Este vorba despre doi sibieni cu vârsta de 17, respectiv 18 ani, bănuiți că, în noaptea de 10 spre 11 octombrie a.c., pe strada Cetății din municipiul Sibiu, prin acte de violență, i-ar fi sustras unui bărbat telefonul mobil în valoare de 600 de lei.

În continuarea cercetărilor efectuate în această cauză, la data de 11 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut alți doi tineri, sibieni în vârstă de 15 ani, aceștia fiind bănuiți că ar fi participat la săvârșirea faptei împreună cu ceilalți doi tineri arestați preventiv la data de 24 octombrie.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.

Cu mașina furată, fără permis și băut

La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 15,30, pe DN 7C, în afara localității Cârțișoara, în timp ce conducea un autoturism, un brașovean în vârstă de 38 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiști, s-a constatat că brașoveanul ar fi sustras autoturismul de pe raza localității Cârțișoara, conducându-l apoi spre DN 1, aceasta în condițiile în care nu deține permis de conducere. Mai mult decât atât, testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului Rutier Sibiu.

Fără permis și cu moped neînregistrat

La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 15,30, în localitatea Racovița, polițiștii sibieni au identificat un localnic în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un moped pe strada Principală.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar mopedul este neînregistrat sau neînmatriculat.

Pe numele racovițeanului s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Cercetările continuă la nivelul Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.