În acest sens, unul dintre cei mai importanți parteneri ai Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (SCJU Sibiu) și ai Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu (CTS Sibiu) este Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu (AFT Sibiu), între aceste unități existând un parteneriat privind donarea de sânge şi componente sanguine umane necesare desfășurării actului medical.
În baza acestuia, săptămâna trecută, nu mai puțin de 100 de studenți și cadre ale AFT Sibiu au donat sânge: 21 dintre aceștia în cursul zilelor de marți 02.11 și joi 04.11 iar 71 în cadrul unei acțiuni speciale de donare, care a avut loc sâmbătă 6 noiembrie la sediul Academiei.
Pentru desfășurarea acțiunii, la sediul AFT s-a deplasat o echipă a centrului de Transfuzie Sibiu formată dintr-un medic și 7 asistenți, dotați cu toate echipamentele specifice, procesul derulându-se în codiții de maximă siguranță, cu respectarea tuturor normelor epidemiologice.
“Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu face permanent demersuri pentru a facilita accesul potenţialilor donatori de sânge şi componente sanguine umane la actul donării iar AFT Sibiu este unul dintre cei mai importanți parteneri în vederea mobilizării și îndrumării donatorilor, drept pentru care le transmitem mulțumirile și recunoștința noastră, pe lângă toate gândurile bune pe care cu siguranță le primesc din partea pacienților salvați”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.
“Mulțumim Academiei Forțelor Terestre și Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru implicarea în donarea de sânge, cu speranța ca și alți cetățeni le vor urma exemplul. Vă așteptăm pentru donare voluntară, de luni pana vineri între orele 8-13, la sediul CTS Sibiu, situat în curtea spitalului județean”, au declarat reprezentanții CTS Sibiu.