Violență domestică, bărbat monitorizat electronic

0
44

La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 08.30, prin apel 112, o femeie din localitatea Prislop a sesizat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr cu privire la faptul că, în aceeași dimineață, concubinul ei, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din aceeași localitate, ar fi lovit-o cu pumnii, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.

La locul incidentului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma evaluării efectuate privind riscurile la  adresa integrității fizice a femeii polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de victimă la o distanță mai mică de 50 de metri.

Astfel, pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.