Un bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

0
76

La data de 20 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, au efectuat 3 percheziții domiciliare în localitatea Dobârca, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Dobârca, a fost reținut.

În fapt, persoana în cauză este bănuită că, în noaptea de 16/17 februarie a.c., ar fi pătruns fără drept în incinta unei societăți de pe raza localității Miercurea Sibiului, de unde, cu ajutorul altor doi bărbați, ar fi sustras mai mulți tamburi cu cablu electric.

Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de 25.000 de lei.

Mai multe mijloace de probă, bani și documente, au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului în cauză pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.