TUPEU MAXIM | Livia Stanciu: Nu am niciun motiv să-mi dau demisia

0
635

Livia Stanciu dă dovadă de tupeu fără margini, după ce din cauza ei, Mariana Rarinca a stat nevinovată, șase luni la închisoare. Întrebată de jurnaliști, dacă își dă demisia de la Înalta Curte, Livia Stanciu a spus că NU ARE NICIUN MOTIV SĂ DEMISIONEZE!!!

Livia Stanciu, prima judecătoare a României, plătită regește de români, cu 3 miliarde de lei pe an, își bate joc într-un mod incredibil, de cetățeni.

Întrebată joi, de jurnaliști, în fața sediului CSM, dacă își va da demisia din funcția de Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a solicitării Președintelui Senatului României, Klaus Iohannis, Livia Stanciu a răspuns cu nonșalanță că: NU EXISTĂ NICIUN MOTIV SĂ ÎMI DAU DEMISIA.

După care, Livia Stanciu a spus că cererea lui Tăriceanu nu este fundamentată pe lege și că demersul CSM privind sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la scrisoarea acestuia trimisă lui Iohannis, în care cerea demisia acesteia, este legală.

”Toate demersurile făcute de CSM mi se par corecte pentru că sunt fundamentate pe lege”, a spus cu maxim tupeu Livia Stanciu.

Miercuri, Călin Popescu Tăriceanu, alături de alți patru senatori, a trimis lui Iohannis o scrisoare în care îi cereau să ia atitudine în cazul femeii care a stat 6 luni la închisoare fără să fie vinovată și cereau să le demită pe Livia Stanciu și Kovesi.

Domnule Președinte, vă cerem să folosiți atât instrumentele constituționale cât și legale de care dispuneți, cât și autoritatea morală inerentă instituției Președintelui României, pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcțiile pe care le ocupă în mod nedemn, pe doamnele Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi”, se arată în scrisoarea senatorilor trimisă lui Iohannis.

Joi, Iohannis îi răspunde lui Tăriceanu spunând că nu o poate demite pe Livia Stanciu și nici pe Kovesi, pe motiv că nu are prerogative și că nici nu vrea să se bage în acest scandal.

Referitor la solicitarea de înlăturare din funcție a președintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, precizez că Președintele României nu dispune de asemenea competențe constituționale sau legale. În plus, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor nu prevede instituția demiterii, ci pe cea a revocării, ca modalitate juridică de încetare a unei funcții de conducere exercitate de un judecător sau de un procuror înainte de termenul pentru care a fost numit. Măsura revocării nu poate fi luată de către Președintele României. Aplicarea acestei sancțiuni se poate face numai după parcurgerea unei proceduri ale cărei etape sunt prevăzute de Legea nr. 303/2004.  În ceea ce privește solicitarea de înlăturare a celor doi magistrați prin demisie, consider că demisia dintr-o funcție de conducere reprezintă un act unilateral de voință, care nu poate fi determinat sau influențat de nicio autoritate publică, deci nici de către Președintele României”, scrie Klaus Iohannis, în scrisoarea către Tăriceanu.

Iar în privința celor 6 luni de închisoare făcute în mod gratuit de Mariana Rarinca, fără să fie vinovată, Iohannis spune că este DOAR ”o situație particulară și regretabilă”.

„În opinia mea, o situație particulară și regretabilă precum cea menționată în scrisoarea dumneavoastră trebuie analizată în primul rând în cadrul autorității judecătorești, cu prioritate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce nu exclude dezbaterea civică asupra ei, însă nu presupune cu necesitate valorificarea unui astfel de precedent în plan politic.  Un caz particular, oricât de regretabil ar fi, nu poate constitui un motiv suficient și rezonabil pentru modificarea legislației penale. Pentru adoptarea sau modificarea unor legi este necesară o analiză aprofundată, inclusiv a impactului social și juridic pe care astfel de noutăți le-ar putea produce în viața societății. Codul penal și Codul de procedură penală au intrat în vigoare relativ recent și, din această perspectivă, aplicarea lor pe o durată atât de scurtă nu a permis crearea unei cazuistici suficiente care să inducă o justificare rezonabilă pentru modificarea acestora, separat de orice rațiuni sau interese politice”, spune Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.