Tradiții din Iarna ASTRA & Târgul de țară la Ignat

0
208
????????????????????????????????????

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 14-15 decembrie 2019 două programe speciale dedicate sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre Târgul de Țară la Ignat și Tradiții din Iarna ASTRA, inițiative care vor avea loc în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Cele două programe formează împreună cel mai important weekend din agenda Muzeului ASTRA în perioada sărbătorilor de iarnă.

,,La Târgul de Țară la Ignat se vor sacrifica 4 porci din rasa Bazna, una tradițională, românească. Aceștia cântăresc între 160 și 180 de kilograme, iar în cele două zile de eveniment se vor pregăti în jur de 200 de porții de pomana porcului, dar și preparate emblematice pentru masa de Crăciun, cum sunt cârnații, caltaboșul, jumările, toba și nelipsitul șorici proaspăt. Vizitatorii vor fi invitați să deguste din aceste preparate realizate în cadrul atelierelor gastronomice organizate la Târgul de țară din Muzeul ASTRA. Aici se vor ilustra toți pașii tradiționali ai Ignatului la români, adică de la pârlitul cu paie al porcului până la prepararea bucatelor tradiționale de sărbători. Scopul celor două programe este acela de a facilita vizitatorilor o intrare adecvată în perioada sărbătorilor de iarnă, trezindu-le amintirile și gusturile copilăriei sau oferind experiențe noi celor mici care vor putea simți atmosfera din satul de altădată cu tradiții, obiceiuri, colinde, dar și cu bucatele tradiționale de sărbători.”, a declarat dr.George Tomegea, șef secție Arheologie, Etno-Arheologie și Arheologie Experimentală Muzeul ASTRA

Prin programul Tradiţii din Iarna ASTRA, atelierele culinare vor fi însoțite de colindele care vestesc Naşterea Domnului și urează bun venit Noului An, prin diferitele datini şi obiceiuri de iarnă, cuprinse în calendarul popular din această perioadă. La Muzeul ASTRA vor veni în weekend artiști consacrați ca Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu împreună cu Formația „Crai Nou”, Daniela Carmen Popa, Dominique Simionescu, Anca Mărginean, Doinița Sâmbotin, dar și peste 200 de colindători din cinci ansambluri, grupuri și formații.

Program Tradiții din Iarna ASTRA & Târgul de țară la Ignat

Sâmbătă 14 decembrie 2019

Locație: Târgul de Țară

Orele 10.00 – 16.00 Demonstrații culinare dedicate Ignatului

12.00 Concert de colinde susținut de: Colindătorii din Ieud, Corul Bisericii Ortodoxe din Lupșa, Ansamblul vocal instrumental „Țarina”, Grupul Folcloric „Doruri sibiene”, Daniela Carmen Popa, Petra Acker & The Band

Duminică, 15 decembrie 2019

Locație: Târgul de Țară

Orele 10 – 16 Demonstrații culinare dedicate Ignatului

12.00 Concert de colinde susținut de: Colindătorii din Ieud, Ansamblul vocal instrumental „Țarina”, Daniela Carmen Popa, Dominique Simionescu, Anca Mărginean, Grupul de Muzică Tradițională Românească JUNII, Doinița Sâmbotin, NICOLAE ȘI TUDOR FURDUI IANCU împreună cu Formația „Crai Nou”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.