Sute de sibieni alături de elevii şi profesorii Şcolii Populare de Arte, la concertele de pricesne din bisericile ortodoxe

0
11

Sute de sibieni s-au bucurat în ultimele săptămâni, de concertele de pricesne susţinute de elevi ai claselor de canto, îndrumaţi de profesoarele Mariana Anghel şi Luminiţa Dejan, în biserici din judeţul Sibiu. Duminică, clasa de canto a Luminiţei Dejan a încântat credincioşii  creştin ortodocşi prezenţi la slujba de la Biserica „Naşterea Domnului” de pe strada Constituţiei din municipiul Sibiu.

„Ne bucurăm că în această perioadă desăvârşită a postului, părintele ne-a deschis uşa bisericii pentru a putea şi noi să vă aducem o bucurie, câteva pricesne. Suntem reprezentanţi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu şi de fiecare dată când elevii vin în faţa oamenilor, a publicului, au emoţii, iar astăzi, pentru că am cântat cu îngerii, emoţiile sunt şi mai mari”, a spus Luminiţa Dejan, la finalul recitalului de pricesne.

Preotul paroh, Ioan Coşa, a subliniat importanţa pricesnelor cântate mai ales în postul Paştelui şi a numit concertul „Drumul crucii”, al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu”, drept un „regal frumos”.

„Să-i mulţumim lui Dumnezeu că am avut un regal în postul acesta. Duminica trecută am avut-o pe doamna profesoară Mariana Anghel, duminica aceasta o avem pe doamna profesoară Luminiţa Maria Dejan şi ne-au adus atâta bucurie. Chiar îngeri sunteţi dumneavoastră prin portul tradiţional, prin ceea ce puneţi în inima acestor copii, aveţi un suflet deosebit. Mai sunt două săptămâni din postul acesta şi ei ne-au adus linişte, bucurie sufletească, ne-au adus soare şi senin şi verdeaţă crudă în inima noastră şi păstrează tradiţiile frumoase. Deja intrăm în sărbătorile pascale şi acest regal frumos de duminica trecută, de duminica aceasta ne-au introdus în atmosfera care ne aşteaptă din săptămâna Floriilor şi apoi în Săptămâna cea Mare, Săptămâna Patimilor. Să dea bunul Dumnezeu să ne bucurăm de lumina Învierii, de care avem atâta nevoie. Trăim vremuri atât de încercate, de tulburi, vin atâtea mesaje peste noi, trăim într-o grabă a vieţii noastre, într-un tumult al vieţii noastre şi avem nevoie de popasuri de linişte cum a fost acesta. Vă mulţumim”, a arătat preotul Ioan Coşa.

Concertul de pricesne „Drumul crucii” va avea loc până la finalul postului Paştelui, în bisericile sibiene. Invităm pe această cale credincioşii să ne fie alături marţi, de la ora 10.45, în Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, Str. Piața Iancu de Hunedoara, nr. 20, unde clasa de canto muzică populară îndrumată de profesoara Luminiţa Dejan va cânta pricesne cunoscute şi apreciate de public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.