ŞTIRI SIBIU – VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

0
61

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

    În ultimele 24 de ore,  polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Conform noilor modificări legislative, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializarea și consumul produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-21:00.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum  și la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05:00-21:00.

Certificatul verde COVID este necesar pentru accesul în centre comerciale, restaurante, cafenele, în săli de spectacole si la evenimente.

Circulația persoanelor, în intervalul orar 22:00 – 05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere(doar din motive justificate), a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 68 de societăți comerciale, 268 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate 1.682 de persoane și pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.55/2020, cu amenzi în valoare de 4.000 de lei.

Portul măştii de protecţie este obligatoriu în spațiile publice închise și deschise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile comerciale.

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI

           Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ocnele Mari au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, față de un bărbat din orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea.

La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii au executat un mandat de arestare față de un bărbat de 42 de ani, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea sub influența alcoolului și cu permisul de conducere suspendat.

Bărbatul a fost identificat în orașul Ocnele Mari, ulterior fiind depus la un penitenciar din județul Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here