Ştiri Sibiu – Târgul de Ecoturism a atras peste 1000 de vizitatori aflați în căutare de experiențe memorabile în aer liber

0
141

Organizată weekend-ul trecut, cea de-a treia ediție a Târgului de Ecoturism s-a bucurat de un
aflux mare de iubitori ai naturii, dornici sa descopere ofertele de toamnă-iarnă ale principalilor
operatori sibieni din domeniul turismului sustenabil.
Evenimentul a fost găzduit de Sala Thalia din Sibiu și face parte din Programul „Anii Drumeției”,
inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin intermediul căruia este extinsă infrastructura
de drumeții montane iar operatorii din domeniul ecoturismului sunt încurajați să-și includă
ofertele în pachete turistice ce garantează experiențe complete în aer liber.
Noutatea acestei ediții au fost panelurile de discuții pe tema turismului și a sustenabilității, la
care au participat atât reprezentanți ai primăriilor din județul Sibiu, cât și actori din mediul privat.
Concluziile arată că perioada post-pandemie a adus noi provocări, iar operatorii din mediul
privat au fost nevoiți să fie creativi și să se adapteze la noile cerințe, întrucât se observă dorința
turișilor de a petrece timpul liber în locații izolate, departe de tumultul cotidian. În același timp,
activitățile propuse de administrațiile locale se îndreaptă tot mai mult către experiențe în natură,
pliindu-se astfel pe trendul general.
„Cu satisfacție am constatat că „Anii Drumeției” a generat deja o creștere importantă a
numărului de iubitori ai drumețiilor, care este de aproape 3 ori mai mare decât cel înregistrat
anul trecut. Asta înseamnă că operatorii și producătorii locali cu care colaborăm în alcătuirea
ofertelor complete de turism sustenabil au de câștigat atât din punct de vedere economic cât și
la capitolul vizibilitate. Mă refer la noile trasee „Țara Colibelor” și „Poiana Soarelui – Cultura
Lemnului” din zona Râu Sadului și Săliște, care au dus la apariția de noi spații de cazare cât și
de puncte gastronomice, unde turiștii se bucură de merindele pe care localnicii le pregătesc
respectând simplitatea și autenticitatea zonei”, a declarant Daniela Cîmpean, președinta
Consiliului Județean Sibiu.

În cadrul panelurilor au fost abordate aspecte privind sustenabilitatea turismului atât din mediul
urban, cât și din cel rural: consumul de energie, amprenta de CO2, numărul optim de vizitatori și
impactul social al tipului de turism abordat. Prin prisma acestor aspecte, tot mai multe
administrații locale, precum cele din Rășinari, Biertan, Săliște, Hoghilag și Râu Sadului,
apelează tot mai des la experți în ecoturism.
Evenimentul s-a încheiat cu lansarea publică a șase oferte de ecoturism, care înglobează
experiențe complete, compuse din activități complementare, care îmbină armonios mișcarea în
aer liber, cu relaxare și descoperirea resurselor și gusturilor locale:
 Forest Bathing și yoga în natură
 Țara Secașelor, un loc încărcat de istorie
 Via Transilvanica, drumul care leagă țara la pas & Biertan, locul ideal pentru iubitorii de
yoga
 Ture de e-bike în Țara Oltului
 Poiana Soarelui, un prilej de drumeție lejeră, prin pădure
Acestea pot fi consultate pe pagina proiectului, www.aniidrumetiei.ro/experiente, iar rezervările
se fac la numerele de telefon afișate în detaliile fiecărei oferte.

Târgul de Ecoturism este un eveniment organizat în cadrul programului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat
de Consiliul Județean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal al
programului este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice
ecoturismului.
Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play
Store.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.