Ştiri Sibiu – SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ CANICULAR ȘI AGLOMERAT

0
251

Polițiștii sibieni continuă acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu caracter antisocial pentru ca cetățenii să traverseze mai ușor această perioadă dificilă din punct de vedere meteo,  aglomerată pe drumurile publice, dar și marcată de evenimente cultural – sportive ce atrag public numeros.

În perioada 22 – 24 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, împreună cu jandarmii sibieni, vor fi prezenți în zonele ”fierbinți” ale județului în scopul îndeplinirii misiunii de protejare a vieții și bunurilor persoanelor.

Obiectivul forțelor de ordine de impunere a unui climat de ordine socială poate fi atins cu sprijinul dumneavoastră, al comunității sibiene și nu numai, prin adoptarea unor măsuri elementare de siguranță.

Referindu-ne la prevenirea infracțiunilor de furt și a faptelor comise cu violență, vă reamintim să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute și să vă supravegheați atent lucrurile, îndeosebi portofelul, telefonul sau alte dispozitive electronice atunci când vă aflați în spații publice aglomerate. Nu lăsați bunuri de valoare în mașinile parcate.

Atenție la consumul de alcool, multe fapte săvârșite cu violență fiind generate pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice!

Siguranța traficului rutier este o componentă esențială a activităților desfășurate de către polițiști în zilele care urmează.

Tragem un puternic semnal de alarmă asupra efectelor pe care canicula le poate genera asupra participanților la trafic. Analizați-vă starea psiho – fizică înainte de a porni în călătorie! Dacă, de obicei, punctam respectarea regimului legal de viteză ca principală măsură de siguranță, de această dată atragem atenția asupra oboselii la volan, care, în aceste condiții meteo extreme, poate avea consecințe din cele mai grave. Persoanele trecute de o anumită vârstă, dar și cei mai tineri, care desfășoară activități intense, prezintă un risc ridicat de a adormi în timpul conducerii autovehiculelor, iar consecințele pot fi dezastruoase! Dacă vă regăsiți în această categorie de conducători auto, insistăm să nu vă urcați la volan decât în situații de extremă urgență!

Celor care intenționează să circule pe DN 1, Sibiu – Brașov, respectiv pe DN 7, Sibiu – Vâlcea, le reamintim că circulația este îngreunată atât din cauza valorilor de trafic ridicate, cât și din cauza lucrărilor efectuate la partea carosabilă. Dați dovadă de răbdare și fair – play!  Luați-vă o marjă de timp mai mare în cazul în care vă propuneți să ajungeți la destinație la o oră prestabilită!

Nu uitați, restricții de trafic vor fi impuse în acest sfârșit de săptămână și în municipiul Sibiu, pe bulevardul Corneliu Coposu, pentru pregătirile în vederea desfășurării Prologului competiției sportive Red Bull Romaniacs.

Respectați regimul legal de viteză impus pe tronsonul de drum, semnalizați din timp și asigurați-vă foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, păstrați distanța de siguranță față de cel care circulă în față și acordați atenție sporită pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor.

În cazul în care sunteți martor sau implicat direct într-o situație periculoasă pentru viață, apelaţi în cel mai scurt timp numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.