Ştiri Sibiu – România va acorda sprijin autorităților din Slovenia pentru stingerea incendiilor de pădure

0
220

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, azi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU.
În data de 22 iulie 2022, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Slovenia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul sloven.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Slovenia.
Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, 3 aeronave aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor, vor efectua, începând cu data de 23.07.2022, o misiune internațională de sprijin în Slovenia, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure care au pus stăpânire pe teritoriul sloven. Cele două aeronave Spartan pregătite pentru stingerea incendiilor și un avion Hercules, care va fi folosit pentru transport logistic, vor pleca azi în Slovenia.
În vederea coordonării cu autoritățile străine, la misiunea de acordare a asistenței internaționale, Departamentul pentru Situații de Urgență asigură un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Precizăm faptul că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Slovenia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Dat fiind contextul actual, în care mai multe țări europene se confruntă cu incendiile de vegetație, reamintim faptul că statul român s-a implicat și în sprijinirea autorităților din Grecia cu echipe specializate de intervenție, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă.

HOTĂRÂRE nr. 33 din 23.07.2022
privind acordarea de asistență internațională,
cu titlu gratuit, Republicii Slovenia

Având în vedere solicitarea autorităților din Slovenia, transmisă prin Mecanismul European de Protecție Civilă, pentru acordarea de asistență internațională în contextul eforturilor de combatere a incendiilor de pădure,
luând în considerare propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, vicepreședinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în sensul acordării asistenței internaționale Republicii Slovenia, în corelare cu prevederile art. 20, lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 – (1) Se aprobă acordarea asistenței internaționale, cu titlu gratuit, pentru Republica Slovenia, constând în mobilizarea și trimiterea în misiune internațională a trei aeronave aparținând Ministerului Apărării Naționale în vederea asigurării sprijinului privind stingerea incendiilor de pădure.
(2) Mijloacele aeriene prevăzute la alin. (1) desfășoară începând cu data de 23.07.2022 următoarele misiuni:
a) două aeronave C27J Spartan execută misiuni de stingere a incendiilor de pădure;
b) o aeronavă de tip C130 Hercules asigură acțiunile de transport a materialelor logistice necesare efectuării misiunilor de stingere, cu revenirea în țară după efectuarea transporturilor de materiale.
Art. 2 – În vederea coordonării cu autoritățile din Republica Slovenia, la misiunea de acordare a asistenței internaționale Departamentul pentru Situații de Urgență asigură un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Art. 3 – Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împreună cu Ministerul Apărării Naționale întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile de transport din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.
Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREȘEDINTELE COMITETULUI NAȚIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

PRIM-MINISTRU
Nicolae-Ionel CIUCĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.