ŞTIRI SIBIU – REGIONAL – ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
317

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Conducea cu viteză excesivă

În ziua de 06 martie a.c., polițiștii din cadrul Formaţiunii Rutiere Topoloveni au depistat un bărbat de 36 de ani, din Călinești, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 115 km/h.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

  •  

Conducea fără drept

În ziua de 06 martie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Formaţiunii Rutiere Mioveni au depistat un bărbat de 29 de ani, din Coșești, care conducea un autoturism pe bld. Dacia din Mioveni, având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

  •  

Conducea fără drept un moped neînmatriculat

În ziua de 06 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroul Rutier Câmpulung au depistat un tânăr de 20 de ani, din Rucăr, care conducea un moped pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, din verificări s-a stabilit că mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 și 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită. 

  •  

Activităţi de combatere a delictelor silvice

În ziua de 06 martie a.c., polițiștii argeșeni au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic.

În urma activităților din cele 24 de ore, au fost depistați șase barbate, cu vârste cuprinse între 25 și 67 de ani, care au transportat fără documente legale aproximativ 5 metri cubi de material lemnos.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a cărui proveniență legală nu a putut fi dovedită, a fost confiscate și predat reprezentanților ocoalelor silvice competente.

  •  

Exemplu:

În ziua de 06 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe raza localității de domiciliu.

În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul nu deținea acte de proveniență sau de însoțire a transportului de material lemnos, care a fost evaluat de un specialist silvic, stabilindu-se că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,879 mc material lemnos esență foioase.

Ca urmare a celor constatae, bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.