ŞTIRI SIBIU – LOCAL – Recită o poezie și beneficiezi de abonament gratuit la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Ziua Internațională a Poeziei este celebrată anul acesta la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu prin răsplătirea cititorilor cu permise gratuite de acces. Luni, 21 martie 2022, toți cei care vor recita poemul preferat sau vor lectura o poezie, la alegere, din colecțiile bibliotecii, vor beneficia de emiterea unui Permis de acces gratuit la biblioteca publică sibiană, inclusiv în filiale, cu valabilitate de un an de zile.

La sediul central, bibliotecarii Compartimentului Carte pentru Adulți au pregătit pentru pasionații de poezie numeroase volume din lirica românească și universală. Cititorii interesați vor avea posibilitatea de a alege să citească sau să recite versuri din creația unor poeți consacrați sau mai puțin cunoscuți. Selecția de publicații expuse cuprinde antologii de poezie din literatura clasică, modernă și contemporană, reprezentativă pentru spații culturale diferite.

Ziua Internațională a Poeziei va fi sărbătorită, de asemenea, în cadrul filialelor Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu. Filialele bibliotecii publice sibiene vor desfășura acțiuni și activități dedicate creațiilor poetice și omagierii autorilor acestora, dar și pasionaților genului liric.

La Filiala Bâlea, începând cu ora 14:00, se va desfășura un atelier dedicat preșcolarilor și elevilor din ciclul primar, în care aceștia își vor exersa îndemânarea, creativitatea și aptitudinile de lectură, citind versuri din volumele de poezii adaptate grupei de vârstă. Publicul Filialei Hipodrom va fi întâmpinat cu o expoziție de carte și un concurs pentru iubitorii de poezie. În egală măsură, Filialele Valea Aurie, Vasile Aaron și Cisnădie vor aduce poezia mai aproape de public prin expoziții de carte și acțiuni de lectură publică. Activitățile prilejuite de Ziua Internațională a Poeziei se vor desfășura în sediile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, în timpul programului de funcționare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Exit mobile version