ŞTIRI SIBIU – LOCAL – Rata de incidenţă în municipiu şi judeţ

0
48

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 73 213 de persoane (dintre care 72 383 adulți și 830 copii).
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 104 persoane, dintre care 8 reinfectate.
Până la data curentă au fost vindecate 56.142 persoane, iar 1.805 persoane au decedat ( 2 decese raportate în intervalul de referință de 24h și fără decese raportate anterior*) din rândul celor confirmate pozitiv.
De asemenea, în cadrul unităților sanitare de pe raza județului Sibiu la ora 08:00 erau spitalizate un număr de 187 de persoane, dintre care în ATI 19 persoane (17 adulți, 2 minori).
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite și conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, are în monitorizare un număr de 517 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 744 persoane în izolare la domiciliu.
În ultimele 24 de ore s-au efectuat un număr de 882 teste dintre care 158 RT-PCR și 724 teste rapide.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

Sibiu, str. Vasile Cârlova, nr. 16-22
Tel. 0269-211212; Fax 0269/211928
e-mail: secretariat@isusibiu.ro
75 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 447 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea,
au fost verificate 35 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 110 mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, nu au fost constatate nereguli.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 11,66/1000.

       Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

Denumire UAT Populație Cazuri Incidența
RACOVIŢA 2879 59 20.49
MUNICIPIUL SIBIU 169519 3077 18.15
ŞELIMBĂR 16494 291 17.64
ŞURA MARE 5206 84 16.14
ORAŞ CISNĂDIE 25851 352 13.62
ORAŞ AVRIG 15475 198 12.79
MARPOD 1005 12 11.94
LOAMNEŞ 2818 30 10.65
CRISTIAN 4552 43 9.45
TURNU ROŞU 2488 23 9.24
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55792 513 9.19
RÂU SADULUI 554 5 9.03
POPLACA 1799 16 8.89
BOIŢA 1562 13 8.32
SADU 2726 22 8.07
ORAŞ SĂLIŞTE 6254 50 7.99
BLĂJEL 2324 18 7.75
PORUMBACU DE JOS 3249 25 7.69
ŞURA MICĂ 3666 28 7.64
ALMA 1864 14 7.51
ORAŞ COPŞA MICĂ 5869 43 7.33
VALEA VIILOR 2217 16 7.22
APOLDU DE JOS 1265 9 7.11
ORAŞ AGNITA 11508 76 6.6
AŢEL 1681 11 6.54
ŞEICA MARE 4633 30 6.48
MICĂSASA 2065 13 6.3
RĂŞINARI 5619 35 6.23
ROŞIA 6285 39 6.21
ORAŞ TĂLMACIU 8314 49 5.89
GURA RÂULUI 3811 22 5.77
ARPAŞU DE JOS 2830 16 5.65
Denumire UAT Populație Cazuri Incidența
CÂRŢIŞOARA 1415 8 5.65
ŞEICA MICĂ 1786 10 5.6
DÂRLOS 3640 20 5.49
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4296 23 5.35
BAZNA 3995 21 5.26
ORLAT 3309 17 5.14
LUDOŞ 670 3 4.48
AXENTE SEVER 4286 19 4.43
TILIŞCA 1413 6 4.25
CHIRPĂR 1922 8 4.16
NOCRICH 3431 14 4.08
VURPĂR 3016 11 3.65
BRĂDENI 1650 6 3.64
BÂRGHIŞ 2236 8 3.58
SLIMNIC 4088 14 3.42
CÂRŢA 1209 4 3.31
MOŞNA 3761 12 3.19
MERGHINDEAL 1636 5 3.06
TÂRNAVA 3375 10 2.96
ORAŞ DUMBRĂVENI 8359 24 2.87
PĂUCA 1802 5 2.77
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4788 13 2.72
MIHĂILENI 1111 3 2.7
BRATEIU 4174 11 2.64
BIERTAN 3037 8 2.63
IACOBENI 3428 9 2.63
HOGHILAG 2529 6 2.37
LASLEA 4311 10 2.32
POIANA SIBIULUI 2340 3 1.28
BRUIU 937 1 1.07
ALŢINA 1873 1 0.53
JINA 3585 1 0.28

*
Femeie, 57 ani, non-ATI, nevaccinată, Sibiu.
Femeie, 74 ani, ATI, vaccinată ( 1 doză Johnson&Johnson), Mediaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.