ŞTIRI SIBIU – LOCAL – Rata de incidenţă în municipiu şi judeţ

0
65

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 73 614 de persoane (dintre care 72 781 adulți și 833 copii).
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 401 persoane, dintre care 9 reinfectate.
Până la data curentă au fost vindecate 56.380 persoane, iar 1.806 persoane au decedat ( 1 deces raportat în intervalul de referință de 24h și fără decese raportate anterior*) din rândul celor confirmate pozitiv.
De asemenea, în cadrul unităților sanitare de pe raza județului Sibiu la ora 08:00 erau spitalizate un număr de 165 de persoane, dintre care în ATI 19 persoane (16 adulți, 3 minori).
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite și conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, are în monitorizare un număr de 545 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 923 persoane în izolare la domiciliu.
În ultimele 24 de ore s-au efectuat un număr de 647 teste dintre care 129 RT-PCR și 518 teste rapide.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse.
84 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 423 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 14 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 45 mijloace de transport, din care 5 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment, dintre care 1 sancțiune aplicată de către polițiștii medieșeni unei femei în vârstă de 47 de ani, din jud. Mureș, pentru nerespectarea măsurii carantinei, respectiv 2 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii portului măștii de protecție sanitară.

        Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 11,18/1000. 

       Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

Denumire UAT Populație Cazuri Incidența
RACOVIŢA 2879 59 20.49
MUNICIPIUL SIBIU 169519 2936 17.32
ŞELIMBĂR 16494 276 16.73
ŞURA MARE 5206 83 15.94
ORAŞ CISNĂDIE 25851 329 12.73
ORAŞ AVRIG 15475 190 12.28
MARPOD 1005 12 11.94
LOAMNEŞ 2818 30 10.65
TURNU ROŞU 2488 23 9.24
CRISTIAN 4552 42 9.23
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55792 504 9.03
RÂU SADULUI 554 5 9.03
POPLACA 1799 15 8.34
BOIŢA 1562 13 8.32
ALMA 1864 15 8.05
BLĂJEL 2324 18 7.75
SADU 2726 21 7.7
ORAŞ SĂLIŞTE 6254 47 7.52
PORUMBACU DE JOS 3249 24 7.39
VALEA VIILOR 2217 16 7.22
ŞURA MICĂ 3666 26 7.09
ORAŞ AGNITA 11508 79 6.86
ORAŞ COPŞA MICĂ 5869 40 6.82
APOLDU DE JOS 1265 8 6.32
ROŞIA 6285 39 6.21
ŞEICA MARE 4633 28 6.04
AŢEL 1681 10 5.95
RĂŞINARI 5619 33 5.87
GURA RÂULUI 3811 22 5.77
ARPAŞU DE JOS 2830 16 5.65
ŞEICA MICĂ 1786 10 5.6
ORAŞ TĂLMACIU 8314 46 5.53
ORLAT 3309 18 5.44
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4296 23 5.35
MICĂSASA 2065 11 5.33
BAZNA 3995 21 5.26
DÂRLOS 3640 19 5.22
LUDOŞ 670 3 4.48
AXENTE SEVER 4286 19 4.43
CÂRŢIŞOARA 1415 6 4.24
NOCRICH 3431 13 3.79
VURPĂR 3016 11 3.65
BRĂDENI 1650 6 3.64
BÂRGHIŞ 2236 8 3.58
TILIŞCA 1413 5 3.54
PĂUCA 1802 6 3.33
CÂRŢA 1209 4 3.31
TÂRNAVA 3375 11 3.26
MOŞNA 3761 12 3.19
CHIRPĂR 1922 6 3.12
MERGHINDEAL 1636 5 3.06
SLIMNIC 4088 12 2.94
ORAŞ DUMBRĂVENI 8359 23 2.75
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4788 13 2.72
BIERTAN 3037 8 2.63
IACOBENI 3428 9 2.63
BRATEIU 4174 10 2.4
HOGHILAG 2529 6 2.37
MIHĂILENI 1111 2 1.8
LASLEA 4311 6 1.39
POIANA SIBIULUI 2340 3 1.28
BRUIU 937 1 1.07
ALŢINA 1873 1 0.53
JINA 3585 1 0.28
RACOVIŢA 2879 59 20.49

*Bărbat, 77 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.