ŞTIRI SIBIU – LOCAL – Comisie formată din inspectorul școlar general, 2 inspectori școlari, 3 cadre didactice și un psiholog/consilier școlar pentru coordonarea activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere

La nivelul INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN SIBIU s-a constituit o comisie formată din inspectorul școlar general, 2 inspectori școlari, 3 cadre didactice și un psiholog/consilier școlar pentru coordonarea activității de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere.

Această comisie va avea ca principală atribuție repartizarea elevilor ucraineni ca audienți la cursurile unităților de învățământ din județul Sibiu, la  cererea părintelui sau reprezentantului legal, respectiv a persoanei desemnate de către DGASPC pentru copiii cetățeni străini ucraineni neînsoțiți. Aceștia vor fi integrați în grupe/clase indiferent de efectivele de elevi existente în momentul de față.

Elevii ucraineni pot participa la activități educative în cadrul unităților de învățământ precum și în cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor și cluburilor copiilor. Participarea la activitățile extracurriculare nu este condiționată de calitatea de audient într-o unitate de învățământ.

La intrarea în colectivitate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Sibiu, minorii proveniți din zona conflictului armat din Ucraina vor beneficia de examinarea stării de sănătate în unitățile de învățământ, conform legislației în vigoare, și li se va elibera un document medical pentru înscrierea în colectivitate. În situația în care minorii nu sunt vaccinați, aceștia pot beneficia de schema de vaccinare conform Programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății.

De asemena, elevii care sunt nedeplasabili din cauza unei dizabilități, respectiv elevii care suferă de boli cronice sau care au afecțiuni pentru care sunt spitalizați pe o perioadă mai mare de 4 săptămâni, vor beneficia de dreptul de școlarizare la domiciliu sau în unități complexe de asistență medicală, de tip spital, în conformitate cu prevederile legale. Ca elevi audienți vor beneficia și de dreptul la alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învățământul primar și gimnazial acordate prin programele sociale aflate în derulare (Programul „Lapte-corn”, programul „Masă caldă” etc.).

Menționăm faptul că, în situația în care directorii sau directorii adjuncți ai unităților de învățământ din județul Sibiu sunt contactați de către cetățeni ucrainieni care doresc înscrierea copiilor ca audienți, trebuie să informeze comisia județeană ISJ Sibiu, pentru derularea acțiunilor legale și pentru centralizarea acestor elevi.

Astăzi la sediul ISJ Sibiu a fost depusă prima cerere de acest tip de către o familie de cetățeni ucraineni care are un copil de 2 ani (dirijat spre creșa din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 22 Sibiu) și unul de 12 ani (dirijat către Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Exit mobile version