Ştiri Sibiu – INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII VÂLCENI

0
150

Tânăr depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive

Ieri, 22 august a.c., în jurul orei 18:20, polițiștii rutieri vâlceni, în timp ce acționau pe Drumul Național 64, pe raza localității Râureni au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe direcția Râmnicu Vâlcea către Drăgășani.

Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 19  ani, domiciliat în satul Romanii de Sus.

Întrucât în discuția cu polițiștii, tânărul manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

  •  

Cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni la regimul rutier

La data de 22 august a.c., în jurul orei 23:20 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băbeni, au depistat în trafic, un bărbat de 40 de ani, în timp ce conducea un autovehicul fără a deține permis de conducere .

Totodată, în urma testării cu aparatul etilostest, a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

 Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

  •  

   RECOMANDĂRI:

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoare de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul anchetei, permisul este reţinut fără drept de circulaţie!

Totodată, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere!   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.