Ştiri Sibiu – Începe cea de-a 13-a ediție a Zilelor Hungarikum de la Sibiu

0
103

Evenimentul de trei zile va începe vineri, 1 iulie, cu un vernisaj, urmat de startul târgului de produse tradiționale maghiare

Cea de-a 13-a ediție a Zilelor Hungarikum de la Sibiu va debuta cu vernisajul expoziției Talentul lor este cadoul „harului divin gratuit”, vineri, 1 iulie, de la ora 12:00, în Galeria Bisericii Reformate. Expoziția va prezenta carierele a două artiste extraordinare, o scriitoare și o pictoriță, R. Berde Mária și Dóczyné Berde Amál, prin intermediul unor documente, opere de artă și reportaje. Expoziția își propune să pună în valoare talentul acestui dar al „harului divin”. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 31 august 2022. 

Evenimentul va continua la Muzeul în aer liber Astra, unde vizitatorii vor putea alege dintr-o selecție de produse și delicatese tradiționale maghiare în cadrul târgului care se va desfășura până duminică, cu participarea a aproape 50 de meșteșugari și producători. Târgul va fi deschis zilnic între orele 10:00 și 20:00. De asemenea, doritorii vor putea lua parte la demonstraţii și ateliere meşteşugăreşti, cum ar fi împletirea firelor de paie, tricotarea, croșetarea, sculptura în lemn sau forjarea fierului. 

Unul dintre cele mai importante momente ale festivalului este concursul de gătit de sâmbătă, unde anul acesta peste 20 de echipe vor pregăti mâncăruri tradiționale maghiare la ceaun, care vor fi evaluate de un juriu format din opt profesioniști. 

Atât sâmbătă, cât și duminică vor fi prezente Asociația Sportivă și de Păstrare a Tradițiilor „Losonczy István” din Timișoara și Asociația „Kalibáskő”, care, pe lângă construcția de iurtă vor oferi posibilitatea participanților de a încerca trasul cu arcul, mânuirea sabiei, a baltagului, a biciului, dar și să împletească sau să țese. 

Merită să încercați Creanga de nuntă de la Micfalău, un desert cu o istorie veche de secole. Creanga este făcută dintr-un aluat circular, nedospit, prăjit în ulei și tăvălit în zahăr pudră. Desertul va fi preparat la fața locului de gospodinele din județul Covasna.

Sâmbătă, vizitatorii se vor putea bucura și de un spectacol de dans susținut de „VariDance” din Budapesta. Programul cultural va fi completat de un concert susținut de „Tárkány Művek. 

Duminică, 3 iulie, membrii juriului concursului de gătit, format din profesioniști în gastronomie, împreună cu bucătari invitați vor găti pentru vizitatorii Muzeului în aer liber ASTRA și se vor putea degusta arome specific maghiare. Invitații vor prezenta, de asemenea, o varietate de produse Hungarikum. Duminică, muzica și dansurile populare maghiare vor fi în centrul atenției.

Zilele Hungarikum este un eveniment organizat de Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu, având ca partener principal Muzeul ASTRA.

Susținători: Consiliul Local şi Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Consiliul Judeţean Covasna, Institutul Cultural Maghiar din București, Fundația Bethlen Gábor și Ministerul Agriculturii – Departamentul Hungarikum din Ungaria, Fundația Communitas.

Programul detaliat este disponibil pe pagina https://cutt.ly/6KXIfJn.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.