Ştiri Sibiu – Ieri, 30 mai 2022, începând cu orele 16.00, a avut loc Adunarea Generală a Crucii Roșii Sibiu în Sala Festivă a Bibliotecii Astra.

0
216

La Adunarea Generală a participat Mihai Balaban, Președintele Crucii Roșii Sibiu care a condus adunarea și ne-a amintit că a fi voluntar înseamnă sa faci ceva fără să aștepți nimic în schimb, Raluca Morar, directorul filialei Sibiu, care a prezentat raportul de activitate al filialei pentru ultimul an, Andreea Dumitrașcu si Gerogeta Cozma, vicepreședinții Crucii Roșii Sibiu.

Luminița Apostu în calitate de cenzor a prezentat raportul financiar al filialei și a subliniat că mare parte din veniturile realizate de filiala provin din cursuri și din donații.
A fost prezent și Cristian Fodor, reprezentant al tineretului, angajatele Crucii Roșii Sibiu care aigura permanența la birou și duc tot greul, Rodica Vâcă, Olga Covali și Ecaterina Grăjdan dar și foarte mulți voluntari și membri susținători ai activității noastre umantiare provenind atât din mediul privat cât și din rândul instituțiilor statului cu care filiala noastră colaborează foarte bine în derularea activității umaniatre.

În deschiderea Adunarii Generale, a luat cuvântul Părintele Constantin Necula, în calitate de membru de onoarea al filialei noastre : ” Din partea ofițerilor de frontieră de la Sighet, de la Siret, și știu bine ce zic acum, mulțumirile lor, pentru că Sibiu a făcut foarte mult bine pentru oameni (….) Mulțumesc Crucii Roșii pentru că zic eu, ați alcătuit prima falangă de rezistență în diminețiile acelea cumplite(…) când Crucea Roșie a demonstrat că nu e pe acțiuni, e pe fapte”

A lua cuvântul și Sorin Cigher, pastorul Bisericii Baptiste Creștine Sibiu, alături de care, am demarat la Sibiu campania de întrajutorare pentru criza din Ucraina :” Unii sunt cai de paradă și alții de povară. Crucea Roșie face parte din categoria aceasta a oamenilor care trag la jug și împreună suntem o familie, asta am descoperit. Crucea ne-a unit, dar Crucea Roșie ne-a unit și mai mult! Mulțumesc că m-ați primit voluntar.”

Doamnă Georgeta Cozma, vicepreședita noastră și cea mai longevivă voluntară, cu 69 de ani de activitate de Cruce Roșie ne-a amintit de onoarea de a face parte dintr-o organizație cu un trecut atât de bogat în fapte.

Adunarea Generală este cea mai importantă și amplă structură de conducere a Crucii Roșii Sibiu și ea se întrunește o dată la doi ani. Iar o dată la patru ani se aleg organele de conducere (președinți, vicepreședinți, lideri de tineret, cenzori, membrii ai comitetului de direcție)

Mulțumim Bilbliotecii Astra și domnului director Răzvan Pop, pentru că ne-au găzduit într-una dintre cele mai frumoase săli care există în Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.