Ştiri Sibiu – Activităţi ale IJP Sibiu

0
105

Reținuți, cercetați penal pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au reținut 3 bărbați, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cei trei bărbați, localnici în vârstă de 39, 44, respectiv 49 de ani, sunt bănuiți că, la data de 10 iunie a.c., de pe raza localității Scoreiu, ar fi sustras un excavator pe șenile.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 11 iulie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii persoanelor pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Auto neînmatriculat

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 12,30, în orașul Agnita, polițiștii rutieri au depistat un localnic în vârstă de 43 de ani în timp ce conducea pe strada Fabricii o autoutilitară a cărei autorizație de circulație provizorie este expirată din cursul anului 2020.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.