ŞTIRI SIBIU – Activităţi ale IJP

0
226

La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, în municipiul Mediaș, polițiștii au oprit pentru control un moped condus de către un localnic în vârstă de 45 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că medieșeanul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, mopedul condus de către bărbat este neînmatriculat sau neînregistrat.

La nivelul Biroului Rutier Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

  •  

La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 19,00, pe DJ 105G, în zona Podu Olt, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Racovița, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu au fost întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.