Ştiri Sibiu – Acţiuni ale poliţiştilor sibieni

0
292

Reținut, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

La data de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În fapt, la data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 13,00, pe strada Sibiului din Cisnădie, sibianul a fost depistat conducând un autoturism și având o concentrație de 2,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Rezultatele analizelor de sânge obținute în urma recoltării probelor biologice au indicat valori de peste 5, respectiv de peste 4,70 g/l alcool pur în sânge.

În baza probatoriului administrat, la data de 30 mai a.c., polițiștii rutieri au luat măsura reținerii conducătorului auto pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Fără permis, au provocat evenimente rutiere soldate cu pagube materiale

La data de 30 mai a.c., în jurul orei 12,30, în localitatea Iacobeni, șoferul unui autoturism condus pe DJ 143A a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu avarierea celor două autovehicule.

La volanul autoturismului a fost identificat un localnic în vârstă de 15 ani, în cauză fiind întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

  •  

La data de 31 mai a.c., în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Gorj, a condus un autoturism pe Calea Cisnădiei, iar la efectuarea unui viraj la stânga pentru a pătrunde pe o stradă laterală, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Urmărit general, depistat pe Aeroportul Internațional Sibiu

La data de 30 mai a.c., în jurul orei 14,30, în incinta Aeroportului Internațional Sibiu, terminalul Sosiri, polițiștii din cadrul Postului de Trecere a Frontierei Aeroport Sibiu au depistat un bărbat în vârstă de 58 de ani, din județul Cluj, pe numele căruia, în cursul anului 2021, Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, respectiv complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Persoana în cauză a fost preluată de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu și, ulterior, încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.