Ştiri Sibiu – Acţiuni ale IJP Sibiu

10 sancțiuni contravenționale în 3 ore de acțiuni, desfășurate în sistem BLITZ, în mediul rural

La data 17 septembrie a.c., în intervalul orar 07:00-10:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au continuat activitățile în sistem „Blitz”, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere. Acțiunile polițiștilor rutieri și de ordine publică s-au desfășurat în localitățile Avrig, Mârșa, Racovița și Porumbacu de Jos.

În cele trei ore,  polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, din care 8 la regimul rutier, conform Ordonanței de Urgență 195/2002.

Din cele 8 sancțiuni contravenționale, 7 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate  32 de persoane și controlate 25 de autovehicule, iar 17 conducători au fost testați cu aparatul etilotest.

Acest tip de acțiuni continuă și în perioada următoare.

Scutul Pădurii

La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 08,00, în extravilanul localității Orlat, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au depistat un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitatea Jina, în timp ce, cu ajutorul unui atelaj hipo, transporta cantitatea de 2 mc de material lemnos din specia molid.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 13,00, bărbatul ar fi tăiat 3 arbori din specia molid din zona denumită popular ”Pripoane”, iar la data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 07,00, s-ar fi deplasat la locul faptei pentru a transporta materialul lemnos la domiciliu.

Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, respectiv furt de material lemnos.

Materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Infracțiuni la regimul rutier

În perioada 16 – 18 septembrie a.c., polițiștii sibieni au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 24 de permise de conducere, au retras 20 de certificate de înmatriculare și au aplicat peste 430 de sancțiuni contravenționale în valoare de 116.000 de lei.

Exemple semnificative:

La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 18,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 53 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 00,15, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106A, dinspre Sibiu spre Rășinari, la efectuarea virajului la stânga pentru a pătrunde pe DJ 106D, spre Cisnădioara, un sibian în vârstă de 44 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit carosabilul și s-a oprit în șanț. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Ighișu Nou, este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice, după ce la la data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 01,00, ar fi dat foc unei jante cu anvelopă și unor bușteni pe partea carosabilă a străzii Bisericii  din localitatea de domiciliu.

Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 01,30, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Uzinei de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a brașoveanului a indicat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior recoltării probelor biologice, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 05,30, pe DJ 106C, Cartierul Arhitecților, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un sibian în vârstă de 31 de ani în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 06,00, pe DJ 106C, Cartierul Arhitecților, un sibian în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu spre Cisnădie, la intersecția sens giratoriu cu strada Ion Berindei, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune  cu insula sensului giratoriu.

Evenimentul s-a soldat cu avarierea autoturismului, a insulei intersecției și a unui indicator rutier.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La nivelul Poliției Orașului Cisnădie s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 20,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 20, din județul Alba.

Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 17,30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Metanului de către un localnic în vârstă de 48 de ani.

Întrucât testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, medieșeanul a fost însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Exit mobile version