Ştiri Sibiu – Acţiuni ale IJP Sibiu

0
159

Arestat preventiv, cercetat penal pentru tâlhărie

La data de 27 august a.c., un medieșean în vârstă de 17 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Acesta este bănuit că, la data de 26 august a.c., în jurul orei 12,00, pe Aleea Buziaș din municipiul Mediaș, împreună cu o medieșeancă în vârstă de 16 ani, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat și l-ar fi deposedat de portofelul în care se aflau 410 lei.

La scurt timp de la producerea faptei, polițiștii medieșeni au reușit identificarea și prinderea celor doi, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și returnat victimei.

Astfel, la data de 26 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș l-au reținut pe tânărul bănuit de săvârșirea faptei, iar la data de 27 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Tânăra în cauză este cercetată în stare de libertate.

Cercetat penal pentru furt calificat, a fost reținut

La data de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Chirpăr, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Bărbatul este bănuit că, la data de 9 iulie a.c., ar fi pătruns într-un saivan din apropierea orașului Avrig, de unde ar fi sustras o cabalină, iar ulterior ar fi pătruns prin efracție într-o încăpere a unui imobil amplasat în același saivan, de unde ar fi sustras  un dispozitiv electronic.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 26 august a.c., în jurul orei 19,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un moped condus pe raza localității Motiș de către un localnic în vârstă de 36 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, mopedul condus este neînmatriculat sau neînregistrat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

  •  

La data de 27 august a.c., în jurul orei 00,15, în orașul Cisnădie, pe strada Țesătorilor, polițiștii au testat alcoolscopic un conducător auto în vârstă de 63 de ani, localnic. Rezultatul afișat de etilotest a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Poliției Orașului Cisnădie s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducre sub influența alcoolului.

  •  

La data de 27 august a.c., în jurul orei 06,30, în municipiul Sibiu, pe strada Cristianului, șoferul unui autoturism condus spre Șoseaua Alba Iulia a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o localnică în vârstă de 40 de ani.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală ușoară a pasagerei din autoturismul condus de către sibiancă, o tânără în vârstă de 26 de ani, din județul Vâlcea.

Imediat după producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul producerii, abandonând autoturismul. Bărbatul a fost identificat ulterior de către polițiști. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Gura Râului.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

  •  

La data de 28 august a.c., în jurul orei 02,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lucian Blaga de către un mureșean în vârstă de 33 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Biroului Rutier Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 28 august a.c., în jurul orei 14,00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106 A, dinspre Rășinari spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din jud. Vâlcea, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din mun. București.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a celor doi conducători auto a indicat un rezultat de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului din jud. Vâlcea.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 29 august a.c., în jurul orei 02,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei.

La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 35 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 1 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.