ŞTIRI SIBIU – Acţiuni ale IJP

0
130

Pozitiv la Cannabis

La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 15,00, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu de către un localnic în vârstă de 20 de ani.

Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat o valoare pozitivă la substanța THC – 5, Cannabis, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, au fost întocmite documentele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Fără permis, a fugit de polițiști

La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 00,15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe strada Grigore Ionescu din Cisnădie.

Șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea pe o distanță de câțiva kilometri, în final oprind pe un câmp din afara orașului.

Cei doi ocupanți ai autoturismului au fost conduși și audiați la sediul Poliției Orașului Cisnădie, conducătorul auto fiind identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 16 ani, din Poiana Sibiului. Acesta era însoțit de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Rusciori.

În cauză, s-au întocmit actele în vederea efectuării cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Șofer și mașină, în ilegalitate

La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Ștrandului de către un sibian în vârstă de 25 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, s-a stabilit că autoturismul în cauză este neînmatriculat, iar plăcuțele cu numere de circulație provizorie aflate pe auto sunt atribuite unui alt autoturism.

Testarea alcoolscopică a sibianului a indicat valoarea de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false.

Condamnați și încarcerați

În cursul zilei de 24 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Nocrich, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Judecătoria Agnita pe numele a doi localnici din satul Fofeldea.

Cei doi bărbați, în vârstă de 22, respectiv 29 de ani, au fost condamnați, în cadrul aceluiași dosar penal, la executarea unei pedepse de 3 luni și 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Persoanele în cauză au fost încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.