Sibiu: UPDATE PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT CALIFICAT

0
88

Ca urmare a perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au descoperit și au ridicat mai multe telefoane mobile, au indisponibilizat două autoturisme și suma de 3.158 de lei. De asemenea, una dintre bovinele sustrase a fost recuperată.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore a patru persoane bănuite de săvârșirea faptelor. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 25, respectiv 38 de ani, din județul Sibiu și doi bărbați în vârstă de 42, respectiv 44 de ani, din județul Covasna.

Cei patru bănuiți vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.

Reiterăm precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.