Sibiu – Servicii de recuperare respiratorie, disponibile la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

0
101

Persoanele care suferă de afecțiuni pulmonare cronice, precum și afecțiuni pulmonare post-Covid pot beneficia de recuperare medicală respiratorie laSpitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Pacienții au la dispoziție 20 de paturi de internare pentru adulți, în cadrul a două compartimente de recuperare respiratorie, serviciile fiind decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Reabilitarea respiratorie se adresează îndeosebi pacienților cu dispnee (greutate în respirație) și scăderea toleranței la efort de cauză respiratorie, contribuind la scăderea senzației de lipsă de aerîn timpul desfășurării activităților curente.

            „Serviciile de recuperare medicală respiratorie presupun o muncă de echipă, din aceasta făcând parte medicii pneumologi, asistentele medicale, asistenta de dietetică, precum și kinetoterapeutul. Venim astfel în sprijinul persoanelor cu afecțiuni pulmonare cauzate atât de bolile cronice de care suferă, cât și al celor care se confruntă cu probleme de sănătate post Covid-19, pentru a le ajuta să aibă o calitate a vieții mai bună, recuperarea respiratorie având drept principal beneficiu creșterea gradului de independență a pacientului, prin ameliorarea simptomelor cauzate de insuficiența respiratorie și creșterea capacității la efort fizic”, spune Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Un program de reabilitare respiratorie va cuprinde: educație medicală, tratament medicamentos, oxigenoterapie, consiliere pentru renunțare la fumat și kinetoterapie respiratorie. Compartimentele de recuperare respiratorie cuprind saloane de internare pentru pacienți, precum și o sală de kinetoterapie dotată cu aparatura necesară testării și antrenării la efort a pacienților, precum bicicletă orizontală, bicicletă eliptică, bicicletă medicinală, bandă de alergat, spalier etc.

Programul de recuperare respiratorie este adaptat fiecărui pacient, în funcție de istoricul medical, de evaluarea gravității afecțiunii respiratorii de care suferă sau de problemele psihosociale. Vor fi, de asemenea, analizate alte boli asociate, care pot exclude sau amâna participarea la programul de reabilitare. La evaluare se vor avea în vedere: radiografia toracică, electrocardiograma, probele funcționale respiratorii, analizele de laborator, pulsoximetria, precum și gazele din sânge în repaus și la efort. În funcție de simptomele care predomină, se stabilește programul de recuperare pentru fiecare persoană”, spune dr Lavinia Danciu, Director medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Pacientului i se poate recomanda acest program de reabilitare respiratorie de către medicul care a pus diagnosticul și monitorizează tratamentul bolii respiratorii, fie medic pneumolog, fie medic de familie.

Printre metodele de kinetoterapie respiratorie se numără exerciții fizice pe bicicletă sau covor rulant, antrenament membre superioare, mușchi respiratori, tehnici de drenaj a secrețiilor bronșice, exerciții de respirație și gimnastică medicală, efortul fiind adaptat în funcție de posibilitățile fiecărui pacient, spune Adrian David, Kinetoterapeut.

Indicații:

  • Pacienți cu BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică)
  • Astm bronșic
  • Bronșiectazii
  • Fibroză pulmonară
  • Pre și post chirugie toracică
  • Deformări toracice
  • Sechele de tuberculoză
  • Pacienți vindecați după infecția cu SARS CoV 2 care rămân cu sechele respiratorii, având capacitatea pulmonară redusă cu aproximativ 20-30%

Beneficiile reabilitării respiratorii:

  • Reducerea simptomelor
  • Creșterea capacității de efort
  • Creșterea autonomiei pacienților cu boli respiratorii cronice
  • Creșterea calității vieții
  • Reducerea frecvenței exacerbărilor BPOC
  • Reducerea numărului de zile de spitalizare
  • Recuperarea respiratorie propriu-zisă înurma bolii COVID-19
  • Recuperarea capacității de efort și îmbunătățirea calității vieții
  • Recuperarea complicațiilor date de imobilizarea prelungită, cum ar fi hipotrofia musculară

Pentru  a beneficia de serviciile de recuperare oferite de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în regim spitalizare continuă, este nevoie să vă programați pentru un consult pneumologic, în urma căruia se va stabili în ce măsură recuperarea respiratorie poate fi eficientă pentru dumneavoastră.

La momentul prezentării, este necesar să aveți biletul de trimitere de la medicul de familie, cu indicația consult de pneumologie, cardul de sănătate și cartea de identitate.

Consultațiile se pot programa fie online (www.spital-tbc.ro/programari), fie telefonic (0269.210979, luni-vineri, între orele 8:00-14:00).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.