Prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de corona virus reprezintă una din prioritățile Poliției Sibiene. Iar în acest context, vă reamintim faptul că zilnic, pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar de la ghișeul aflat la reședința I.P.J. Sibiu (mun. Sibiu, str. Revoluției nr. 4-6), sunt alocați 2 lucrători timp de 5 ore, cu posibilitate de prelungire dacă este nevoie.
Vă recomandăm să folosiți acest interval de timp și să evitați aglomerările, mai ales la deschiderea programului. Timpul maxim de eliberare a unui certificat de cazier judiciar este de 5 minute, inclusiv cu completarea cererii.
Eliberarea certificatelor de cazier judiciar se efectuează conform următorului program:
| Luni | 830 – 1330 | |
| Marți | 830 – 1330 | |
| Miercuri | 1300 – 1800 | |
| Joi | 830 – 1330 | |
| Vineri | 830 – 1330 |
De asemenea, vă informăm că în această perioadă se pot transmite cereri pentru eliberarea certificatelor de cazier și pe adresa de mail cazier@sb.politiaromana.ro. În acest caz eliberarea certificatului de cazier judiciar se face în termen de 3 zile de la data trimiterii, iar solicitantul se va prezenta personal pentru ridicarea certificatului de cazier judiciar, având asupra sa cartea de identitate în original și în termenul de valabilitate.
Precizăm că aceste măsuri sunt în interesul ambelor părți, fiind măsuri de autoprotecție.




… [Trackback]
[…] Here you can find 93633 additional Info to that Topic: evenimentsibiu.ro/sibiu-program-la-cazier/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: evenimentsibiu.ro/sibiu-program-la-cazier/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: evenimentsibiu.ro/sibiu-program-la-cazier/ […]
What does the prospective hold for the benefit of CBD? As we occupied c proceeding toward initialled medicine, CBD https://www.cornbreadhemp.com/collections/thc-gummies is qualified to play a major role in custom wellness protocols. Its ability to be integrated into heterogeneous lifestyles and its sick imperil of side effects create it an fantasy prospect for long-term health maintenance. We are at best just beginning to realize the chuck-full range of how this delicate molecule can modulation the world.