AcasăLOCALSibiu - Prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat

Sibiu – Prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat

Astăzi, 24 august, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română. La nivelul județului Sibiu au fost prezenți 188 candidați, iar 58 nu s-au prezentat la examen. Nu au existat candidați cu temperatura corporală de peste 37.3 ̊C, nici care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau să fie eliminați.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost/vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarele probe vor avea loc astfel:

  • marți, 25 august – proba obligatorie a profilului
  • miercuri, 26 august – proba la alegere a profilului și a specializării
  • joi, 27 august – Limba și literatura maternă

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 2 septembrie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Recent Comments

Vultureanu Bogdan on Viteza face victime
Alexandru on NU luati teapa!
Johnf551 on Donatii pentru spital
Sofia Esguerra Sorea on Cursuri de romana pentru straini
Leonor on Jocul de acasa