Sibiu – Hotărârea nr. 56/2020. Purtarea măştii de protecţie în mai multe localităţi din judeţul Sibiu

0
126

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, din data de 13 octombrie a.c. s-au analizat propunerile făcute de Grupul de Suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii și s-a adoptat Hotărârea nr. 56/2020 care prevede o serie de măsuri de prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS CoV-2.

CJSU a aprobat Hotărârea nr. 56/2020având în vedere înregistrarea unei rate de incidenţă cumulate în ultimele 14 zile între 1,5 – 3,0 la 1000 de locuitori la nivelul UAT-urilor Apoldu de Jos, Racovița, Porumbacu de Jos, Nocrich, Poplaca şi Turnu Roşu, la propunerea Grupului de Suport Tehnic pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă Generate de Epidemii, se vor dispune următoarele măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 astfel:   

  • Începând cu data de 14.10.2020, ora 00:00 până la data de 27.10.2020, ora 24:00, se va institui obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele aflate pe teritoriul UAT-urilor Apoldu de Jos, Racoviţa, Porumbacu de Jos, Nocrich, Poplaca şi Turnu Roşu, prezente în toate spaţiile publice deschise;

* Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

  • Începând cu data de 14.10.2020, ora 00:00 până la data de 27.10.2020, ora 24:00, pe teritoriul UAT-urilor Apoldu de Jos, Racoviţa, Porumbacu de Jos, Nocrich, Poplaca şi Turnu Roşu, se va interzice: organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, funcționarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor şi a cluburilor.

* Se vor excepta de la această măsură persoanele cazate în unitățile hoteliere, care pot servi masa în cadrul restaurantelor acestora precum și unitățile ce pot efectua activitate de catering.

  • Se recomandă ca în intervalul 14.10.2020, ora 00:00 până la data de 27.10.2020, ora 24:00, lăcaşurile de cult de pe teritoriul UAT-urilor Apoldu de Jos, Racoviţa, Porumbacu de Jos, Nocrich, Poplaca şi Turnu Roşu să desfăşoare slujbele religioase în curte. Credincioşii trebuie să poarte masca de protecţie şi să păstreze distanţa fizică de 2 metri între persoane.

* Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

  • Instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea pandemiei cu COVID-19 îşi vor intensifica măsurile de supraveghere şi control pe raza UAT-urilor Apoldu de Jos, Racoviţa, Porumbacu de Jos, Nocrich, Poplaca şi Turnu Roşu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.